Atragerea răspunderii solidare este un instrument juridic care permite organelor fiscal, atunci când datoriile societății nu pot fi acoperite din bunurile firmei, să se îndrepte către executarea bunurilor personale ale administratorului societății comerciale.
Organele fiscale realizează o inventariere a bunurilor societății, verifică disponibilul din cont și, dacă nu există bunuri care să poată fi executate pentru a acoperi debitele fiscale și nici sume în cont pentru a fi poprite, declară societatea respectivă ca fiind insolvabilă (asta nu înseamnă că solicită și deschiderea procedurii de insolvență).
Se încheie un proces-verbal de insolvabilitate și apoi se urmează această procedură a atragerii răspunderii patrimoniale solidare.
Mai precis, administratorii societaților comerciale răspund solidar cu persoana juridică dacă:
- au provocat insolvabilitatea persoanei juridice datornice prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință sub orice formă, a activelor datornicului;
- în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
- au determinat, cu rea-credință, nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;
- au determinat, cu rea-credință, restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul statului fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.
În esență, când administratorul răspunde solidar cu persoana juridică, trebuie să plătească pentru pagubele în discuție sau pentru datoriile neplătite.
Procedura de atragere a răspunderii solidare este precedată de audierea persoanei fizice față de care se dorește dispunerea atragerii răspunderii patrimoniale.
Tendința generală este de a minimiza rolul pe care-l poate avea aceasta etapă.
Citește și Lecția de drept. Informează-te înainte să pleci la muncă în străinătate și alege cu atenție oferta!
Din practica, însă, există și situații în care organele fiscale au înțeles situațiile particulare și, deși inițial aveau această intenție de a proceda la atragerea răspunderii patrimoniale, au stopat demersul, ținând cont de susțineri, de notele scrise care pot fi depuse și astfel se poate evitată un litigiu fiscal și emiterea deciziei de atragere a răspunderii patrimoniale.
Dacă, totuși, procedura merge mai departe, atunci administratorul trebuie să ia în calcul orice variantă pe care o are la dispoziție pentru a stopa executarea silită.
Astfel, după emiterea deciziei de atragere a răspunderii patrimoniale, aceasta are un caracter executoriu.
La fel ca în situația deciziei de impunere, aceasta poate fi pusă imediat în executare de către organele fiscale și consecințele sunt cu atât mai grave cu cât, în unele situații, poate fi dispusă față de persoane fizice care au/au avut calitatea de asociat administrator și vizează patrimoniul lor personal.
Prin urmare, în momentul în care se emite o astfel de decizie, trebuie să se urmeze o cale prin care să fie stopată executarea – fie achitarea debitului și solicitarea ulterioară a anulării deciziei, fie eșalonarea, ori contestarea acesteia la instantele de contencios fiscal și solicitarea suspendării pana la pronunțarea hotărârii.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Soluționarea alternativă și rapidă a litigiilor cu banca
Citește și Lecția de drept. Etapele de parcurs pentru derularea legală a unei cercetări disciplinare
0 Comentarii