24 de școli din Argeș au fost selectate pentru a beneficia de proiectul „Împreună prindem curaj”, un program derulat la nivel național, în cadrul căruia fiecare unitate de învățământ preuniversitar selectată va putea primi o finanțare de circa 4000 de lei pentru activități de prevenire și combatere a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar.
Reamintim că Jurnalul de Argeș tocmai ce a demarat o campanie anti-bullying în școli, detalii aici: O nouă campanie iniţiată de ziarul nostru: „Fără bullying în şcolile argeşene!”. Dumitru Tudosoiu, despre violenţa în şcoli: „Sunt mulţi copii cărora le e frică să spună sau nu se duc cu drag la şcoală”
La nivelul întregii țări, pentru anul școlar 2024-2025, suma alocată este de peste 3 milioane de lei, de care vor beneficia cel puțin 360 de școli, 30.000 de elevi și 10.000 de părinți, transmite PNL Argeș într-un comunicat. Bugetul total este alocat de Ministerul Educației prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității gestionat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
„Implementarea acestui proiect în cele 24 școli argeșene este un pas important înainte. Educația trebuie să se desfășoare într-un cadru sigur, departe de situații conflictuale, de bullying, de droguri sau de orice alte infracțiuni. Este o condiție esențială pentru a avea educație de calitate. De când am preluat mandatul la justiție, am făcut din siguranța cetățeanului o prioritate. Și este un lucru bun că banii confiscați de la infractori sunt folosiți în programe sănătoase pentru generațiie tinere”, a declarat Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș și ministra justiției.
Citește și Mai mulți elevi maghiari dau Ministerul Educației în judecată pentru că au picat Bac-ul la Română
Cele 24 școli selectate sunt:
– din Pitești: Școala Gimnazială „Alexandru Davila”, Școala Gimnazială „Ion Pillat”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino”, Colegiul Tehnic „Armand Călinescu”;
– din Curtea de Argeș: Școala Gimnazială „Basarab I”, Școala Gimnazială „Carol I„ și Liceul Tehnologic „Ferdinand I”;
– din Topoloveni: Liceul Tehnologic și Liceul Teoretic „Ion Mihalache”;
– din Leordeni – Școala Gimnazială „Nicolae Crețulescu”
– din Rociu – Școala Gimnazială „Gheorghe Mocanu”;
– din Bogați – Școala Gimnazială „Nicolae Crețulescu”
– din Căldăraru – Școala Gimnazială „Prof Univ Dr. Ion Stoia”;
– din Micești – Școala Gimnazială Nr. 1;
– din Șuici – Școala Gimnazială „Toma Brătianu”;
– din Bascov – Școala Gimnazială „Virgil Calotescu”;
– din Băbana – Școala Gimnazială;
– din Corbeni – Școala Gimnazială Nr. 1;
– din Schitu Golești – Școala Gimnazială Nr. 1;
– din Merișani – Școala Gimnazială;
– din Mușătești – Școala Gimnazială;
– din Băiculești – Școala Gimnazială.
0 Comentarii