Tinerii, în special, care n-au cine știe ce experiență în ale șofatului, se dau uneori în „spectacol” pe drumurile pblice, prin modul lor de conducere punând în pericol siguranța rutieră, dar și persoanele ce se află în zona respectivă la acele momente.
Citește și: Pitești. Delapidare cu finalizare la Parchet. Ce făcea un administrator de bloc
Iată unul dintre exemplele – să le zicem așa – fericite, totuși, pentru că nu a avut urmări grave. Dintr-un comunicat al Biroului de presă al IPJ Argeș, aflăm că miercuri,16 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat pe strada Nicolae Dobrin un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Poiana Lacului, care avea un comportament agresiv în trafic.
Aflat la volan, el alterna schimbarea benzilor de circulație, în scopul de a depăși o coloană de vehicule care circula în fața sa – conform sursei citate.
Citește și: Pitești. Prins în flagrant când vindea canabis. Locuința lui, percheziționată
Ca urmare a acestei abateri, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul auto i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce timp de 30 de zile.
0 Comentarii