Tradiția aprinderii Focului lui Sumedru în municipiul muscelean este păstrată și în acest an, sub noua formă a manifestării despre care se spune că a ajuns doar la a treia ediție.
Flăcările vor putea fi văzute din nou pe izlazul din Grui, vineri, 25 octombrie, după asfințit. Până la acel moment vor fi prezentate un program artistic, dar și un spectacol de dans și jonglerii cu foc și o paradă cu cai și călăreți cu torțe. Apoi, după aprinderea focului, va fi spectacol de muzică populară susținut de interpreți precum Gelu Voicu și Daniela Cernea.
C.I.B.
Citește și Salariul minim brut pe economie va crește la 4.050 de lei de la începutul anului 2025
0 Comentarii