Un accident de circulaţie soldat cu moartea unui pieton s-a produs sâmbătă, 12 octombrie, în Argeş. Detalii ne-au fost furnizate de Biroul de presă al IPJ Argeş.
Citeşte şi: O maşină a luat foc de la motor la Costeşti, în Argeş
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza comunei Poiana Lacului, circulând din direcția Vedea spre Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul pătrunderii pietonului pe partea carosabilă, a acroșat și accidentat un bărbat de 66 de ani, din Poiana Lacului.
Bărbatul lovit de maşină a fost transportat la spital, acolo unde, din păcate, a survenit decesul acestuia.
Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Citeşte şi: Accidente în Argeş. O maşină răsturnată, alte două – lovite
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
0 Comentarii