Un act de vandalism a fost comis la Piteşti, în Parcul Prundu, acolo unde a fost avariat sistemul de bike-sharing (închiriere de biciclete publice, pe baza unui card de acces).
Citeşte şi: Argeș. Haine și încălțăminte contrafăcute, vândute ca fiind „de firmă”. Patru dosare penale
Deocamdată nu a fost identificat autorul, dar primarul Piteştiului, Cristian Gentea, şi-a exprimat indignarea pe pagina de Facebook, vorbind despre lipsa de educaţie a unor concetăţeni.
„Ne dăm cu stângul în dreptul: ne dorim să schimbăm Piteștiul, investim, înfrumusețăm, dar distrugem!
N-am să înțeleg niciodată de unde vine răutatea celor care vandalizează în spațiul public!
În Parcul Prundu, cineva a încercat să distrugă sistemul de bike-sharing – ecran tactil zgâriat, rastel delocalizat!!
Câte mii de camere ne-ar trebui, infrastructură și oameni să monitorizeze cheful de „a fi cool” al unor indivizi?!
Îi vom găsi, dar nu se schimbă problema – lipsa de educație e o chestiune pe care administrația locală nu și-o poate asuma! Facem apel din nou la responsabilitate: ORAȘUL ESTE IMAGINEA NOASTRĂ, orașul suntem noi!” – a transmis primarul.
Citeşte şi: Trei femei, reținute la Pitești după o serie de furturi
Reacţiile la acest mesaj n-au întârziat, cele mai multe făcând referire la inerţia Poliţiei Locale, care n-ar fi prezentă acolo unde e nevoie.
0 Comentarii