Miliardarii

Nu cred că sunt eu sărac pentru că sunt ei bogaţi. Că şi-au supt avutul din puţinul meu. Nu-i iubesc, nu-i urăsc. Dar nici nu pot să-i ignor. Dimpotrivă, aş putea spune că ma fascinează…
Cum, adică, domnule, ai putut dumneata ca până la vârsta de 43 de ani să strângi o avere de o sută de milioane de euro? Ai găsit cumva comoara dacilor sau a lui Maniuc – bey, ai jefuit vreun mormânt necunoscut din Valea Regilor egipteni, ai flotă de corsari somalezi în Mediterană, ai exploatat aurul, argintul şi uraniul de la Roşia Montană, ai spart băncile elveţiene, ai vândut pescadoarele şi tancurile petrolifere româneşti, ţiţeiul din pământ?
Cum, nimic din toate astea? Aveai 22 de ani când a început tranziţia. Nu putea fi în nomenclatura partidului aflat atunci la putere, nu aveai acces la conturile din băncile străine, nu erai ofiţer superior în securitate, nu ai moştenit fabrici, moşii, păduri, palate.
Ce mă vrăjeşti pe mine cu proiectul „Răsărit de soare” pe care l-ai finalizat anul trecut în cartierul Titan din Bucureşti? Cu „Confident travel”, altă minunăţie? Cu afaceri în construcţii şi imobiliare? Ce sunt toate acestea? Operele dumitale, domnule Vişoiu? Eşti un creator, domnule?
Ce creator? Ai pictat „Carul cu boi”? Ai scris „Luceafărul” sau „O noapte furtunoasă”? Dumneata ai compus „Rapsodia Română”, dumneata ai fost Ştefan cel Mare sau Richard III pe scena teatrului Naţional? Dumneata ai zidit Mănăstirea Meşterului Manole de la Curtea de Argeş?
Nu? Păi atunci…
Păi atunci asta e, oameni buni! Marii oameni de afaceri sunt nişte mari creatori! Poate unii chiar atinşi de aripa geniului!
Să faci o lume din nimic, aceasta este minunea…
Scriitorul, cel mai rudimentar, are în faţă măcar o bucată de hârtie şi un creion. Pictorul, un petec de pânză prinsă în pioneze, un sfârtoc de cărbune, o pensulă, nişte vopsele. Compozitorul neapărat un pian. Actorul are nevoie de un text, de o scenă, de un regizor, de un sufleor. Mulţi dintre milionarii de azi n-au avut, la pornire, nici măcar o tarabă în piaţă. Idei, imaginaţie, vocaţie. Toată energia lor creatoare în cutia craniană. Aştepta acolo precum gogoloiul universal înainte de Big Bang. Explozie, expansiune…
Universul lui Vişoiu, universul lui Lazăr, Dumitru, Badea, Brănescu, Pănescu şi Penescu, Zamfir, Axinte, fraţii Prodănel, Proca, Tolea, Niţu, Văsâi, Burnei, patronii de la Brio-Star, de la Regent, de la Corona şi destui alţii. Ai noştri, de la noi…
Oameni şi ei. Vişoiu face, într-adevăr, figură de vedetă de cinema, ceilalţi, ca noi toţi… De fapt nici poeţii, nici pictorii, nici actorii fără fard nu arată ca nişte „monştri sacri”. Nu mă agasează şi nu mă lasă indiferent. Succesul lor mă bucură cum bucuros sunt când aflu că un scriitor, un actor, un artist plastic, un om de ştiinţă din urbea noastră se impune în aprecierea naţională, ba chiar trece cu faima peste hotare.
De ce să am ceva împotriva lor, ce să aibă ei cu mine? Trăim în lumi paralele. Eu scriu cărţi, ei strâng milioane. Numai că literatura nu ţine de foame, iar banii chiar pot să aducă fericirea…
(Prof. Marin Ioniţă)