Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 11 octombrie 2024, decretul prin care absolvenții români ai universităților din străinătate vor putea profesa fără restricții în România. Noua lege, care completează articolul 38 din Legea nr. 200/2004, reprezintă un pas important în recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din țară. Camera Deputaților a adoptat legea pe 17 septembrie 2024, eliminând astfel obstacolele pentru absolvenții universităților internaționale care doresc să-și construiască o carieră acasă.
Citește și Accident la Mioveni, cu patru victime. Doi minori preluați de SMURD
Legea introduce modificări esențiale pentru recunoașterea calificărilor profesionale obținute în străinătate. Conform actului normativ, absolvenții români vor putea profesa în specialitatea studiilor lor fără a întâmpina restricții suplimentare. Totuși, pentru profesii precum avocat, auditor financiar, expert contabil și contabil autorizat, legea prevede că va fi verificată printr-un examen de admitere specific fiecărei profesii, cunoașterea dreptului român.
Legea a fost inițiată de senatorii Robert Cazanciuc (PSD) și Daniel Fenechiu (PNL). Aceștia au subliniat că, până la adoptarea acestei legi, tinerii români care se întorceau din străinătate se confruntau cu numeroase piedici pentru a putea profesa, fiind deseori nevoiți să apeleze la instanțe pentru recunoașterea diplomelor.
0 Comentarii