Web Analytics
scris vineri, 11.10.2024

Adrian Mutu vrea s-o antreneze pe Dinamo București

Adrian Mutu a declarat că își dorește foarte mult să antreneze echipa Dinamo. „Briliantul” a fost dorit recent de cei de la Poli Iași, dar până la urmă în „Copou” a ajuns Emil Săndoi.

Adrian Mutu vrea s-o antreneze pe Dinamo București

Adrian Mutu le-a antrenat până acum pe FC Voluntari, România U21, FCU Craiova, Rapid, Neftci Baku și CFR Cluj.

„Îmi place că începe să-și revină (n.r. Dinamo), și nu neapărat fotbalistic, pentru că practică un joc frumos cu acest antrenor Kopic, îmi place că-și revine și din punct de vedere financiar, începe să fie stabilitate.

Mi-ar plăcea ca într-o zi să antrenez și Dinamo. Pentru că acolo am avut succes ca jucător, câștigând Cupa și campionatul cu ei. Am jucat un singur an în Ștefan cel Mare.

Și mi-ar plăcea foarte mult să se termine telenovela aceasta cu stadionul și să-i dea drumul la construcție. Pentru că atunci când va avea propriul stadion, galeria lui Dinamo va fi una dintre cele mai frumoase din România.

Când va avea stadion, Dinamo își va reveni cu adevărat și se va bate la titlu. Sută la sută! Probabil că acești băieți care sunt acolo fac o treabă foarte bună, s-au chinuit foarte mult și merită felicitați pentru ceea ce fac.

Dinamo e un brand și fotbalul românesc are nevoie de această echipă, pentru a anima și mai mult și a da valoare fotbalului românesc”, a declarat Adrian Mutu, potrivit fanatik.

Citește și: Fotbalistul Andres Iniesta, fost campion mondial, s-a retras la 40 de ani

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită