Web Analytics
scris miercuri, 09.10.2024

Spitalul Călineşti are metastaze, dar merge cu minciuna la raze…

Pe vremuri, înainte de ‘89, dar și puțin după această bornă, Spitalul Călinești era în topul unităților medicale din Argeș. De ce? În primul rând fiindcă acolo era doctorul Crăciun, un medic socotit zeu. Femeile din protipendada Piteștiului, dar nu numai ele, la Călinești mergeau să nască, la doctorul Crăciun. De la acele performanțe până la ce s-a întâmplat recent, în luna septembrie, la același spital, la secția de îngrijiri paliative, e o uriașă diferență. E o prăpastie.

Spitalul Călineşti are metastaze, dar merge cu minciuna la raze…

Am scris săptămâna trecută, scriem și în ediția de față despre „Moartea domnului Andreescu”, un om grav bolnav față de care anumite cadre medicale de la această unitate sanitară, medici și asistente, n-au avut niciun pic de empatie. Soția îndurerată a celui dispărut – fost director adjunct la Direcția de Afaceri Publice de la Dacia Renault, dar asta n-ar trebui să conteze – ne vorbea cu revoltă în acest context despre dezumanizarea unor medici, care se cred Dumnezei, cu drept de viață, dar mai ales de moarte asupra pacienților.
Parafrazându-l pe Adrian Păunescu, scriem din nou, aici, ca și cum am urla, poate s-o sesiza cineva! Nu vrem să folosim clișee de genul „sistemul medical românesc e în vrie”, pentru că toată lumea știe. Ceea ce poate nu au aflat încă oamenii, posibil viitori pacienți, e că la Spitalul Călinești unui om grav bolnav de cancer, de fapt, familiei sale, i s-a cerut să cumpere de la farmacie nu numai perfuziile necesare, ci și pamperși, șervețele umede, pansamente anti-escare etc. Practic, unui pacient în stare terminală i s-a cerut să plătească și tratament și produse sanitare, deși spitalul avea în cont aproape un milion de lei, bani rezervați pentru așa ceva. Adică 10 miliarde de lei vechi!

Da, despre asta este vorba: despre dezumanizarea din sistemul de sănătate! Despre insensibilitatea față de un pacient care „oricum va muri”! Cum poți să procedezi astfel, mai ales tu, medic, ori tu, asistent medical, indiferent la ce spital lucrezi?! Cum poți să urli la aparținători și să-i înjuri ca în mahala?! Ionuț Gheorghe, directorul CAS Argeș, singurul oficial care s-a sesizat și a reacționat până acum la dezvăluirile legate de acest caz cutremurător, a declarat că așa ceva este inadmisibil. Spre deosebire de el, noul manager interimar al Spitalului din Călinești, pus în fața acestor evidențe, ne spunea luni, la o săptămână de la instalare, că va verifica dacă în acest caz au fost „neconcordanțe”.
De fapt, aici e durerea: Spitalul Călinești e grav bolnav, dar diagnosticul prezumtiv e de… „neconcordanțe”. Spitalul are metastaze, dar merge cu minciuna la raze!

Citește și Moartea domnului Andreescu. Soţia revoltată spune că a fost lăsat să moară ca un câine la Spitalul Călineşti

Citește și Exclusiv. Totul despre marele proiect athonit de la Vlădeşti. Părintele Cosma Giosanu ne-a vorbit despre chinurile facerii viitoarei mănăstiri „Sf. Neagoe Basarab”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită