Ajutorul de încălzire va fi acordat de guvern și pentru iarna 2024 – 2025. Beneficiari sunt românii aflați în situații vulnerabile, care au venituri insuficente pentru a-și asigura un trai decent.
Începând cu această toamnă persoanele vulnerabile vor primi un sprijin financiar destinat acoperirii costurilor cu încălzirea în sezonul rece. Banii vor fi acordați și pensionarilor ale căror drepturi au crescut după recalculare.
Citește și Program de master gratuit în Mioveni. Deschiderea e vineri
Pensionarii, dar și persoanele cu dizabilități, familiile și persoanele aflate în situații de vulnerabilitate au dreptul la ajutorul de încălzire. Suma acordată de stat este destinată acoperirii cheltuielilor cu facturile pe timpul sezonului rece.
Este vorba despre un ajutor de 700 de lei care va fi distribuit pe cardurile sociale. Aceste beneficii vor fi împărțite, celor care îndeplinesc condițiile, prin intermediul Poștei Române. Voucherele sunt folosite pentru achitarea facturilor la gaze naturale, electricitate și energie termică. De asemenea, pot fi utilizate la achiziția de butelii, lemne de foc, peleți, rumeguș sau a altor materiale destinate încălzirii locuinețelor.
0 Comentarii