Luni, 30 octombrie, în jurul orei 15:00, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați prin apelul de urgență 112, de către o femeie din Sălătrucu, despre faptul că ar fi fost agresată de concubin.
Citește și: Argeșean reținut pentru șantaj. Ce a făcut ca să-și recupereze banii pierduți la păcănele
La fața locului au intervenit polițiștii din Tigveni, care au stabilit că bărbatul în cauză, în vârstă de 36 de ani, ar fi agresat-o fizic atât pe concubină, cât și pe fiica de 10 ani – după cum ne-a comunicat IPJ Argeș.
Conform procedurii specifice cazurilor de violență domestică, a fost parcurs formularul de evaluare a riscului, în urma căruia a fost emis un Ordin de protecție provizoriu față de bărbat.
Iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub supravegherea Parchetului de pe langă Judecătoria Curtea de Argeș.
De asemenea, având în vedere că în timpul intervenției, polițiștii care au intervenit au fost amenințați de bărbatul în cauză, care a folosit și un cuțit, a fost sesizat procurorul din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de ultraj.
După admninistrarea probatoriului, bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Marți, 1 octombrie, bărbatul a fost prezentat de către procurorii Parcehtului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței competente, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat.
0 Comentarii