Cercetătorii din China au realizat vindecarea clinică a unui pacient cu diabet de tip 1 prin transplantul unor insule celulare derivate din celule stem pluripotente induse chimic (insule CiPSC), potrivit unui studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate miercuri în revista Cell, informează Xinhua, citată de Agerpres.
Citește și: Nectarine cu pesticide retrase de la vânzare de ANPC
Terapia cu insule CiPSC ce viza vindecarea unui caz de diabet de tip 1, prima încercare de acest tip, a fost realizată de o echipă de oameni de ştiinţă din domeniul medical de la Spitalul Principal Central din Tianjin, Universitatea Peking, Laboratorul Changping şi Hangzhou Reprogenix Bioscience. Diabetul este o afecţiune majoră, care ameninţă sănătatea oamenilor – diabetul de tip 1 fiind una dintre cele mai severe forme ale bolii. Este dificil să se obţină un control precis asupra glicemiei prin metodele actuale de tratament, fapt care duce la complicaţii variate ce afectează calitatea vieţii pacienţilor.
Potrivit lui Wang Shusen de la Spitalul Principal Central din Tianjin, unul dintre coautorii studiului, terapia tradiţională bazată pe transplantul de insule celulare poate uşura aceste probleme şi a demonstrat un progres clar în calitatea sa de strategie alternativă de tratament, însă, din cauza penuriei de donatori de pancreas, aplicarea metodei este limitată.
Citește și: ÎPS Teodosie afirmă că nunțile făcute sâmbăta nu sunt conforme cu rânduiala bisericească
În timpul studiului, o pacientă care suferea de diabet de tip 1 de 11 ani, era complet dependentă de tratamentul cu insulină şi prezenta un control deficitar al glicemiei. După transplantul de insule CiPSC, ea şi-a recăpătat capacitatea de reglementare autonomă a glicemiei. La şaptezeci şi cinci de zile după transplant, pacienta a devenit independentă de insulină şi nu a mai avut nevoie de injecţii cu insulină timp de peste un an. Toţi markerii ei asociaţi cu diabetul au atins nivelurile unei persoane sănătoase, confirmând astfel vindecarea clinică a unui pacient cu diabet de tip 1.
0 Comentarii