Constantin Diplan este un actor cunoscut în cinematografia românească a anilor ’70 și ’80. Viața lui, însă, a fost marcată de regimul comunist și de dorința de libertate. Deși avea o frumoasă carieră, a ales să părăsească România după Revoluția din 1989. A mai revenit de câteva ori în țară, însă s-a stabilit în SUA. Acum trăiește în Montgomery Village, în statul american Maryland – scriu cei de la evz.ro.

Citește și: Istoria primarilor de Piteşti (4)

Născut pe 10 mai 1937, Constantin Diplan a avut de mic o pasiune pentru actorie. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (IATC). A intrat la facultate din a doua încercare și a făcut parte din promoția din 1962. În aceeași promoție au fost și Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Marian Hudac și Camelia Zorlescu. Un an mai târziu a fost repartizat la Teatrul de Stat din Târgu Mureș. Acolo a înființat secția de limba română, iar apoi s-a transferat la Teatrul Național din București.

Debutul său în cinematografie a avut loc în 1966, cu filmul „Ultima noapte a copilăriei”, regizat de Savel Știopul. A fost o rampă de lansare pentru tânărul actor, deschizându-i ușile către colaborări în industria cinematografică. Rolurile sale au fost caracterizate printr-o sensibilitate aparte și o profunzime emoțională, atrăgând atenția criticilor și a publicului deopotrivă.

Constantin Diplan a jucat în multe filme și piese de teatru. La începutul carierei a apărut în „Păcală” (1974), „Zile fierbinți” (1975), „Pirații din Pacific” (1975) și „Cursa” (1975). Au urmat și alte proiecte, cele mai cunoscute fiind „Iarna bobocilor” (1977), „ De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Buletin de București” (1983), „ Un petic de cer” (1984), „Vară sentimentală” (1986), „ Noi, cei din linia întâi” (1986), „ Cuibul de viespi” (1987), „ Secretul lui Nemesis” (1987) și „ Duminică în familie” (1988).

Ura pentru comuniști i-a afectat cariera

Activitatea sa artistică a fost adesea afectată de controlul rigid al regimului comunist. A lucrat într-o perioadă în care se impunea cenzura și suprimarea libertăților, inclusiv în artă. Actorul și-a exprimat în cercuri private ura profundă față de comuniști și frustrarea față de constrângerile impuse.

„Avea gură mare, îi ura pe comuniști, iar bancurile cu Ceaușescu l-au făcut să piardă multe turnee și contracte „afară” pentru că, periodic, nu primea viză pe pașaport”, spunea despre Diplan actorul și criticul de teatru Răzvan Ionescu în anul 2021, conform sursei citate.

În 1990, Constantin Diplan a ales să plece în SUA. S-a reîntors în țară pentru ultimele roluri. A jucat în „ Harababura” (1991), „Telefonul” (1992), „Oglinda“ (1993) și „Călătorie de neuitat (1994). A jucat în peste 35 de filme și a rămas în inimile românilor trecuți de prima tinerețe.

Articol preluat. Citește mai mult AICI.