Web Analytics
scris luni, 23.09.2024

Definitivat 2025. Ministerul Educaţiei anunţă o schimbare în calendarul examenului

Ministerul Educaţiei îi anunţă pe profesorii care susţin în anul acesta şcolar definitivatul că proba scrisă va avea loc cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut, în data de 8 iulie 2025.

Definitivat 2025. Ministerul Educaţiei anunţă o schimbare în calendarul examenului

”Important pentru profesorii care susţin în anul acesta şcolar definitivatul: proba scrisă va avea loc cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut”, arată Ministerul Educaţiei într-o postare.

Citește și: Vaccinarea antigripală, recomandată de medici la început de octombrie

Ministerul Educaţiei prezintă pe edu.ro calendarul de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2024-2025. Astfel, până la data de 10 octombrie 2024 are loc înscrirea candidaţilor, iar până la 30 mai 2025 efectuarea inspecţiilor de specialitate.

În data de 8 iulie 2025 are loc susţinerea probei scrise la definitivat iar pe 15 iulie 2025 vor fi afişate rezultatele iniţiale. În perioada 15-16 iulie 2025 vor fi înregistrate contestaţiile iar pe 21 iulie 2025 se vor afişa rezultatele finale la definitivat.

Citește și: Atenție, șoferi! Ștergătoarele auto trebuie să fie certificate RAR

72,58% dintre candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului de definitivat în acest an au promovat, potrivit datelor transmise de către Ministerul Educaţiei. Au fost obținute 65 de note de 10,  dar 344 de candidaţi au luat note sub cinci, în uşoară scădere faţă de anul trecut.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită