Web Analytics
scris joi, 19.09.2024

Reținuți după ce au fost prinși la furat de motorină pe șantier

Reținuți după ce au fost prinși   la furat de motorină pe șantier

În noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat în flagrant delict trei persoane, care aveau asupra lor mai multe bidoane cu combustibil.

Astfel, polițiștii de ordine publică, împreună cu polițiștii de investigații criminale, au depistat pe cei trei bărbați la scurt timp după ce ar fi sustras cantitatea de aproximativ 130 de litri de motorină, de la utilaje aflate într-un șantier.

Citeste și Cercetați pentru proxenetism. Duceau fetele în Austria și Italia

Cei trei bărbați, de 49 de ani, din municipiul Câmpulung, județul Argeș, respectiv de 27 și 33 de ani, din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, au fost conduși la sediul poliției, pentru cercetări.


În cauză a fost întrocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în care cercetările sunt efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cei trei bărbați, de 49, 33 și 27 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Ultimele articole

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...