Web Analytics
scris joi, 19.09.2024

S-a făcut recepția la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Pitești

S-a făcut recepția la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Pitești

Miercuri, 18 septembrie, avut loc recepția lucrărilor de la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Cele mai multe urgențe medicale din județ ajung aici. Anul trecut, la UPU s-au consultat și tratat în regim de urgență 67021 pacienți. De acum, secția va avea echipamente medicale noi și moderne, Computer Tomograf și echipament Roentgen, mobilier pentru interior și exterior și spații generoase pentru intervențiile medicale de urgență acordate pacienților. 

Proiectul a fost accesat de Consiliul Județean Argeş pe fonduri europene. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 16.245.684,25 lei.

Prin realizarea acestui proiect, Spitalul Judeţean de Urgenţă Pitești va avea una dintre cele mai moderne Unităţi de Primiri Urgențe din ţară. Spaţiul a fost modernizat, extins și dotat cu aparatură medicală astfel încât să poată fi asigurată activitatea medicală de urgenţă în condiţii optime şi de eficienţă maximă, credem noi. Cert este că noi, Consiliul Județean Argeş, am depus, în acești 4 ani, toate eforturile pentru a extinde și moderniza infrastructura de sănătate în cele 9 unități medicale pe care le avem în administrare. Am investit peste 70 de milioane de euro, fonduri europene, guvernamentale și fonduri din bugetul propriu al consiliului.”, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeş. 

CJ Argeș transmite că în cadrul proiectului s-au extins spațiile medicale la nivelul demisolului și s-au realizat un spațiu de resuscitare cu două paturi, un spațiu de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi, o zonă de imagistică dotată cu un aparat Computer Tomograf și echipament Roentgen pentru radiografii: o cameră AR, o cameră tehnică radiații, o cameră CT, o cameră tehnică CT, camere de schimb (pe sexe, pentru pacienții care vor utiliza camerele cu aparatura pentru imagistică medicală), hol de distribuție în spațiile de imagistică (camera AR și camera CT) a pacienților aduși cu targa de ambulanță.

Citește și SJU Pitești devine Centru Regional de Screening pentru Cancer

De asemenea, s-au mai realizat spațiu protejat pentru o ambulanță, o cameră comandă, grupuri sanitare pentru personal.

La nivelul parterului sunt și spații destinate personalului medical: o sală de întâlniri colective, birou medic șef UPU, birou asistent șef UPU, cameră de odihnă, cameră de gardă, vestiare și grupuri sanitare organizate pe sexe și un spațiu tehnic. 

De asemenea, a fost amenajată incinta spitalului din partea sudică a acestuia. 

Clădirea este prevăzută cu instalații de încălzire, instalații sanitare şi instalaţii electrice, instalații de curenți slabi, detecție și semnalizare incendiu, instalații de oxigen și hidranți interiori și exteriori conform cerințelor stabilite de legile și normativele în vigoare, specifice programului arhitectural. 

Prin proiect au fost achiziționate echipamente medicale, mobilier medical, mobilier pentru interior și exterior, produse IT.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită