Web Analytics
scris vineri, 27.01.2017

Putin și Trump, la prima discuţie telefonică

trump si putin cnn.ro

Putin și Trump, la prima discuţie telefonică

Potrivit oficialilor de la Kremlin, preşedintele rus Vladimir Putin va purta sâmbătă o primă discuţie telefonică cu noul ocupant de la Casa Albă. Asta, în contextul în care ambii raportaseră că nu a existat niciun contact la nivel prezidenţial între Moscova şi Washington, după preluarea mandatului de către Donald Trump, după cum transmite Reuters.

Informaţia a fost confirmată, potrivit news.ro, de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov. Printre subiectele de pe agenda de discuţie a celor doi lideri se numără și propunerea lui Donald Trump de a institui zone sigure pentru refugiaţii de război direct în Siria.

Anterior, Rusia a atras atenţia că este important ca planul propus de miliardarul republican să nu înrăutăţească situaţia refugiaţilor de război.Sursă foto cnn.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...