În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de joi, 26 ianuarie a.c., primarul Ion Dumitru de la Albota i-a oferit prefectului Cristian Soare, în numele Asociaţiei Comunelor din România – filiala Argeş, o plachetă de onoare. Edilul i-a mulţumit prefectului Soare pentru „buna colaborare instituţională”.
Totodată, Ducele de Albota le-a transmis şi directorilor de deconcentrate din Argeş, aflaţi în sala mare a Consiliului Judeţean, un mesaj.
„Aşa cum spune şi dl Valeca, nu e o prioritate la ora actuală prefectul. (…) Dle prefect, ne-aţi ajutat cu toate pe noi, primarii. Am fi dorit ca şi o parte dintre subordonaţi să aibă mintea şi comportamentul dvs. Unii, nici n-aş dori, chiar dacă înseamnă 1% din cei din sală, să îi mai văd pe aici”, a spus edilul de la Albota.
0 Comentarii