Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 16 – 29 septembrie 2024. Specialiştii ANM anunţă temperaturi în creștere şi ploi din ce în ce mai puține. Vremea se schimăbă în următoarea perioadă.
Administrația Națională de Meteorologire a emis luni, 16 septembrie 2024, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. „Pe parcursul acestei săptămâni, vremea se va încãlzi uşor în majoritatea regiunilor din țară. Astfel, valorile termice se vor situa în jurul celor normale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi pe arii restrânse averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice în zonele de munte, în sud-vest, sud şi est. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri în sudul Banatului şi local în sudul Moldovei, Bãrãgan şi Dobrogea, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 27 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţã”, spun specialiștii de la ANM.
În Muntenia, media temperaturilor maxime va crește ușor, de la 22 de grade în prima zi, până spre 24…25 de grade în zilele de 17 și 18 septembrie, iar în 19 septembrie va reveni la o medie de 22…23 de grade. Astfel de variații sunt posibile până spre finalul lunii, însă la valori apropiate de normalul climatologic, respectiv maxime în general de 24…26 de grade. Media minimelor termice va fi în creștere și va atinge 12…13 grade în diminețile de 18 și 19 septembrie, pentru ca în următoarele șase zile să scadă în jurul a 10…11 grade. Spre finalul lunii sunt estimate minime de 12…13 grade. În perioada 17 – 20 septembrie sunt prognozate ploi pe arii restrânse. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată și spre finalul lunii (în jurul datei de 28 septembrie).
0 Comentarii