Programul „Mierea în Şcoli” ar putea ajuta la creşterea consumului de miere în România şi la susţinerea apicultorilor autohtoni, însă nu este funcţional nici în 2024, deşi se vorbeşte despre implementare de aproape 18 ani şi există în acest sens o lege promovată în Parlament.
Citește și: Cornel Dinu, internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias
„Consumul de miere, din datele Institutul Naţional de Statistică, creşte an de an, dar din ceea ce ne dăm noi seama nu prea e aşa. Nu avem consum mediu de aproape un kilogram de miere pe locuitor anual, pentru că în România consumul de miere a scăzut în ultimii doi ani. Eu cred că avem undeva între 600 şi 750 de grame pe om anual şi problema este că nu promovăm deloc mierea, programul „Mierea în Şcoli” despre care vorbim din 2006 şi unde s-ar putea livra cam de 3.000 de tone anual, un borcan pe lună pentru fiecare elev”, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii.
Prezent la eveniment, Daniel Botănoiu, consilier de de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, apicultor şi susţinător al acestui program încă de pe vremea când era secretar de stat la Ministerul Agriculturii, a afirmat că sectorul încă nu e a fi pregătit pentru derularea programului, deoarece nu are capacitatea de a controla şi de a elimina riscul de a aduce în şcoli o miere cu pesticide.
0 Comentarii