Web Analytics
scris joi, 19.01.2017

Nouă echipe din fotbalul judeţean propun îndepărtarea lui Sorescu de la conducerea AJF-ului

13 AJF
Din câte se pare Cornel Sorescu are zilele numărate la conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Argeş! Spunem acest lucru pentru că de curând nu mai puţin de nouă echipe din Liga a IV-a şi Liga a V-a vor propune unele măsuri de schimbare a statutului AJF prin care de fapt se propune îndepărtarea lui Sorescu de la şefia AJF.

Nouă echipe din fotbalul judeţean propun îndepărtarea lui Sorescu de la conducerea AJF-ului

Cele nouă echipe judeţene de fotbal sunt: Şcoala de Fotbal Gică Retevoescu, Viitorul Ştefăneşti, Domneştiul, Speranţa Cornăţel din comuna Buzoeşti, Popeştiul, Căldăraru, Izvoru, Negraşi şi Ştefan cel Mare. Printre propunerile privind statutul AJF-ului ale acestor echipe se numără cele privind funcţia de preşedinte al AJF. Dintre acestea menţionăm limitarea exercitării funcţiei de preşedinte la numai două mandate, vârsta maximă pentru această funcţie să fie de 61 de ani, persoana respectivă să poată să-şi exercite funcţia deşi are studii medii şi interzicerea ocupării acestei funcţii celor care au făcut poliţie politică. Demn de menţionat că schimbarea statutului se va lua în discuţie în Comitetul Executiv al AJF Argeş şi apoi aprobat de adunarea generală, care va avea loc în luna februarie 2017.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

FCSB, din nou campioană

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova,...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...