„Mircea a plecat, în această dimineață, la ceruri.
Corpul lui va fi depus mâine, după prânz, la capela Bisericii din Mărăcineni.
Înmormântarea va avea loc joi, 12 septembrie, la ora 12h 00” a anunțat
Mihaela Andreescu pe pagina de Facebook o veste tristă pentru mulțimea de prieteni și foștii colegi ai lui Mircea Andreescu.
Am pierdut un om fin, cu simțul umorului, cultivat, erudit și un prieten drag al Jurnalului de Argeș.
A fost absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București, începându-și cariera de jurist la Primăria Mărăcineni, ca secretar, după care a lucrat la Uzina Automobile Dacia, fiind un apropiat al regretatului Constantin Stroe. A fost nr.2 în Direcția de Afaceri Publice de la Dacia – Renault. După 42 de ani de activitate și 27 de ani pe platforma de la Mioveni, în 2019, a ieșit la pensie, nu înainte de a încredința o scrisoare – mărturisire, publicată de CCIA, al cărui membru a fost și pe care o vom republica mai jos. Așa va rămâne în conștiința publică a colegilor de pe platformă, dar și a celor din administrația județeană sau centrală cu care a lucrat în decursul activității sale:
Dumnezeu să îl odihnească!
Jurnalul de Argeș
„Stimați colegi,
Vine o vreme când Adevărul nu mai poate fi evitat, când confruntarea cu propriul suflet nu mai poate fi amânată, când trebuie să găsești timp și înțelepciune să te împaci cu tine!
Nu sunt doar niște vorbe. Cine ar risca să-și piardă sufletul știind că, dacă nu-i dai ce-ți cere, pleacă de la tine?!
Nu ignora puseul de înțelepciune care te îndeamnă să te întorci către tine, către sufletul tău și să te întrebi:
Sunt eu astăzi acela pe care mi l-am imaginat cândva, în visurile tinereții ?
Am reușit să păstrez nealterată inocența anilor de început?
Câte dintre idealuri mi s-au împlinit şi câte s-au năruit?
Am reușit să păstrez propriul echilibru, fără să-l afectez pe al celorlalți?
Am iubit valorile spirituale sau doar pe cele materiale?
Am ajuns acolo unde mi-am imaginat?
Mi-a plăcut drumul pe care l-am parcurs?
Am fost marcat dintotdeauna de îndemnul lui Immanuel Kant: „Fii ceea ce ești, adică ridică-te la ceea ce poți deveni!”.
Nu este un îndemn orgolios, ci doar unul care îți reamintește că este o măsură în toate. Este o pledoarie pentru bun-simț, pentru o întrebuințare onestă, dar și generoasă, a propriilor abilități. Și cum nu poți fi generos prin reprezentare, trebuie să te implici, să fii tu. Este un îndemn care-ţi spune că nu-ţi poți depăși condiția oricum, fără să-ti riști credibilitatea.
Mi-a plăcut ceea ce a trebuit să fac!
Mi-a plăcut că am reușit să fiu eu!
Am cunoscut oameni deosebiți și am trăit vremuri interesante!
Dacă am reușit să fiu bun, împărțim în egală măsură meritele, dacă am fost rău, de asemenea!
Așadar, după 42 de ani de activitate, din care 27 la Dacia Renault, a venit vremea să mă dedic exclusiv unor proiecte și provocări personale.
La finalul acestei săptămâni, în 13 septembrie 2019, la împlinirea a 171 de ani de la luptele din Dealul Spirii – ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Țării Românești și un corp de armată otoman – se va desăvârși ultima mea zi la Dacia Renault.
În încheiere, vorba lui Marcus Aurelius, vă urez să aveți puterea de a accepta ceea ce nu puteți schimba, curajul de a schimba ceea ce puteți și înțelepciunea de a distinge între acestea două!”
Cu prețuire,
Mircea ANDREESCU
Am pierdut un OM.
A fost profund devotat muncii sale, cu un acut spirit de dreptate si corectitudine, cu un mod direct de a expune lucrurile, fara ocolisuri sau supterfugii.
A sustinut Serviciul Medical Dacia in fata patronatului Renault intr-o perioada dificila de transformari si restructurari ale platformei Dacia in spiritul lui caracteristic, direct si in spiritul legii.
Odata cu astfel de oameni dispar spiritul de echipa, de dreptate si corectitudine, de competenta si bun simt. Pacat
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
Dr. Ion Bratulescu