Web Analytics
scris joi, 19.01.2017

Postul de manager al Spitalului Judeţean Argeş este încă în litigiu

7 MariusBalan

Postul de manager al Spitalului Judeţean Argeş este încă în litigiu

Procesul care are drept obiect concursul pentru şefia Spitalului Judeţean Argeş continuă. Marius Bălan (foto), economistul care a dat examen în două rânduri pentru funcţia de manager al unităţii sanitare şi a fost respins, a formulat contestaţie în anulare, după ce, în aprilie anul trecut, pierduse procesul cu Spitalul Judeţean, la Tribunalul Argeş.

Bălan a contestat examenul în septembrie 2015, acuzând Comisia de concurs de fraudă prin încălcarea regulamentului de organizare. Economistul susţinea că prin montarea calculatorului la care s-au elaborat subiectele probei scrise fix sub camera de supraveghere video din sala de examen, regulamentul de organizare al concursului ar fi fost încălcat. Printre cei chemaţi în instanţă se numără Comisia de concurs, Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean, Comisia de soluţionare a contestaţiilor, Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării Bucureşti şi Consiliul Judeţean Argeş. Pe lângă anularea rezultatelor probei scrise, Marius Bălan le cere factorilor implicaţi în organizarea concursului şi daune morale de 100.000 de euro. Bălan a participat de două ori la concursul pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean. Prima oară a primit nota 5.2, iar a doua oară a fost eliminat din sală, după ce a protestat în privinţa organizării concursului şi a scris „fraudă” pe foaia de examen. Un nou termen în acest proces va avea loc pe 7 februarie a.c., la Curtea de Apel Piteşti.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită