Web Analytics

articol scris vineri, 06 septembrie 2024

Peste 40 de cadre didactice din Argeș au participat la ateliere de educație economică organizate de BNR

Banca Națională a României (BNR), Ministerul Educației (ME), Asociația Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au organizat, în perioada iulie - august 2024, 24 de ateliere de educație economică și financiară la care au participat peste 600 de cadre didactice din învățământul preuniversitar în 17 orașe la nivel național, iar peste 40 au fost din județul Argeș. Proiectul s-a adresat profesorilor din ciclurile gimnazial și liceal.

„Lectorii au transmis informații relevante privind rolul și funcționarea sistemului bancar și ale băncii centrale, principii și strategii de economisire, realizarea și monitorizarea unui buget personal cu recomandări pentru a face alegeri corecte și informate pentru îmbunătățirea situației financiare, utilizarea instrumentelor moderne de plată și riscurile de fraudă asociate acestora, principii și caracteristici ale produselor de creditare etc”, a transmis BNR într-un comunicat de presă.

S-a asigurat schimbul de experiență privind nevoile de educație economică și financiară ale elevilor și metodologiile potrivite pentru interacțiunile cu aceștia. Sucursalele și agențiile Băncii Naționale a României le-au pus la dispoziție profesorilor un cadru optim pentru dezbateri și discuții interactive.

Citește și Gaură mare! Festivalul „Analogue” din Mioveni a sucombat după două ediţii!

„Demersul s-a înscris în reperele Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) 2024-2030, fiind parte a Planului de acțiune al acesteia în cadrul Obiectivului specific 2: Creșterea nivelului de cunoștințe ale cadrelor didactice în privința educației financiare, prin implementarea unor programe de educație financiară destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar și organizarea de cursuri de formare profesională pentru cadrele didactice, prin care să crească gradul de conștientizare a importanței educației financiare.

Educația financiară ocupă un loc strategic pe agenda tuturor instituțiilor organizatoare, Ministerul Educației, Banca Națională a României și Asociația Română a Băncilor fiind cosemnatare ale Strategiei Naționale de Educație Financiară 2024-2030”, mai precizează sursa citată.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete