Rolul Fabricii de ciment de la Câmpulung în strategia globală a Grupului Holcim a fost prezentat cu ocazia deschiderii porților pentru vizitatorii care au dorit să afle amănunte despre tehnologia, produsele și oamenii unității industriale. Iar acesta se pliază pe direcțiile menite să asigure un nou capitol de dezvoltare, adică pe misiune, oameni, perfomanță.
Misiunea este aceea de continuă reducere a emisiilor poluante, o decarbonizare care vizează nu doar produsele în integralitatea lor, ci și materiile prime și conbustibilii. Plus că treptat se diversifică gama de produse, alături de ciment și betoane apărând BCA-uri, și liantul de zidărie Prozid, cu 10% beton reciclat.
În cadrul conferinței de presă susținută de Cornel Banu, director industrial România și Republica Moldova, Claudiu Anghel, directorul fabricii de la Câmpulung, și Alexandra Burcă, manager resurse umane Holcim Câmpulung, s-a pus accentul pe importanța oamenilor care activează în industria cimentului din Muscel, aceștia formând o echipă de aproximativ 250 de angajați. Sunt mulți cu vechime de peste două decenii în companie, însă în ultima perioadă se produce schimbul de generații, cei nou veniți, cu vechime de sub 5 ani, constituind aproape jumătate din totalul angajaților. Și este de remarcat interesul Holcim România în formarea tinerilor cu potențial, prin dezvoltarea mai multor programe educaționale pentru noile generații. Și nu puțini dintre cei instruiți se angajează chiar în cadrul Holcim.
Dar și cei din comunitățile în care există facilități ale Holcim beneficiază de susținere, zona Câmpulung fiind beneficiară anul trecut a 26% din totalul sponsorizărilor acordate anul trecut în întreaga țară. Sprijinul este oferit în special în domeniile educație, infrastructură, sănătate și energie verde.
Iar performanța, ca direcție de acțiune pe Grup, este definitorie pentru activitatea de la Fabrica de ciment din Câmpulung, aceasta fiind evidențiată an de an la nivel global pentru rezultatele obținute. Iar acest lucru se va face de acum înainte sub aceeași identitate de brand care se regăsește în întreaga lume, Holcim având un nou logo cu noi culori.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Porți deschise cu șanse de angajare la Holcim Câmpulung
Citește și Plantăm fapte bune în România – 700.000 de puieți plantați în 2023
0 Comentarii