Web Analytics
scris miercuri, 28.08.2024

Ciolacu a vizitat-o pe Intotero la spital. „Are un tonus bun și se va recupera rapid!”

Ciolacu a vizitat-o pe Intotero la spital. „Are un tonus bun și se va recupera rapid!”

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat-o, miercuri, la spital pe Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Reamintim că ministra a fost internată marți, 27 august, după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident produs pe Valea Oltului, în localitatea Racoviţa.

„Am vizitat-o astăzi pe Natalia Intotero și veștile sunt bune. Are un tonus bun și se va recupera rapid!”, a transmis Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Citește și Accidente în Argeș, miercuri dimineața

Maşina în care Natalia Intotero era pasager s-ar fi izbit de o altă maşină, la volanul căreia se afla o femeie de 41 de ani, răsturnându-se apoi într-un şanţ de la marginea drumului.

„Din verificările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că o femeie de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o ambulanţă, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea, citați de Agerpres.

Citește și Ministrul Natalia Intotero, implicată într-un accident rutier pe Valea Oltului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită