Doi agenți de poliție din cadrul IPJ Covasna au respins mita oferită de un conducător auto și au sesizat fapta la linia Call center anticorupție 0800.806.806, sistem gestionat de Direcția Generală Anticorupție.
Citește și: Un piteștean a amenințat-o pe fosta sa concubină. A ajuns în arest
Potrivit unui comunicat al DGA Covasna, în dimineața zilei de luni, 26 august, în jurul orei 5.00, cei doi polițiști, aflați de serviciu pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, au depistat un conducător auto care emana halenă alcoolică (0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Ca să nu fie trans la răspundere, conducătorul auto le-a oferit 100 de euro. Situația a fost înregistrată cu body cam-ul din dotarea polițiștilor, mai arată sursa citată. Imediat, aceștia au apelat linia Call center anticorupție și au sesizat fapta.
Sesizarea a fost transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna iar, împreună cu ofițerii de poliție judiciară ai DGA Covasna, procurorul de caz a documentat fapta, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Totodată, în cauză se fac cercetări privind o altă infracțiune, aceea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Ca urmare a actelor de procedură penală, luni, 26 august, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând să dispună în consecință.
0 Comentarii