Web Analytics
scris joi, 15.08.2024

Parada portului popular de Ziua comunei Poienarii de Muscel

Mijlocul verii aduce din nou ziua de sărbătoare la Poienarii de Muscel, acolo unde duminică se vor organiza manifestările dedicate ediției a XVII-a a Zilei comunei.

Parada portului popular de Ziua comunei Poienarii de Muscel

Localitatea a depășit 450 de ani de la atestarea documentară și de puțin timp a redescoperit tradiția cântatului la fluier pentru care era renumită, astfel că pe scena sărbătorii va urca în premieră Grupul de fluierași ”Ion Arsene”, din satul Jugur, coordonat de către Narcis Manole.
Petrecerea va începe cu parada portului popular care a putut fi văzută prima dată în comună în primăvară, cu ocazia desfășurării Festivalului ”Urcă oile la munte”. Apoi, la Pietriș, pe scenă, vor urca cu deosebire artiști musceleni și argeșeni, dar și invitați speciali, după prânz urmând să se desfășoare și festivitatea oficială cu primarul Ion Banzea maestru de ceremonie. Ziua de sărbătoare se va încheia cu obișnuitul foc de artificii.
C.I.B.

Citește și Nicu Covaci la Piteşti, de „Simfonia Lalelelor”

Citește și 107 ani de la bătălia de la Mărășești: „Pe aici nu se trece!“

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită