Web Analytics
scris miercuri, 14.08.2024

Argeșean prins cu arme și muniție în mașină

Miercuri, 13 august a.c., polițiștii din Hârtiești făcut un control în trafic în comuna Davidești. Așa au descoperit 3 arme neletale în interiorul unui autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate.

Argeșean prins cu arme și muniție în mașină

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase și ai Serviciului Criminalistic au identificat 2 pistoale cu gaz, un pistol cu efect sonor și 142 de cartușe neletale aferente armelor.

Poliția transmite că bărbatul le-ar fi deținut și purtat fără să aibă autorizație. Mai mult, le-a fi introdus în țară fără a le declara autorităților vamale.

Citește și Polițistul care a omorât o fetiță pe trecerea de pietoni s-a predat în județul Argeș

Armele deținute în mod nelegal au fost ridicate de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de Codul Penal și contrabandă calificată, faptă prevăzută de Codul Vamal, în care cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită