Web Analytics
scris luni, 12.08.2024

Dosarul „Colectiv 2” clasat după 9 ani

Încă o palmă pentru supravieţuitorii şi rudele celor care şi-au pierdut viaţa în clubul Colectiv. După 9 ani, dosarul „Colectiv 2” a fost clasat. Este cel în care au fost reclamate condiţiile din spitale, dar şi modul în care s-a făcut transferul pacienţilor în afara ţării. Practic, ministrul Sănătăţii de atunci, Nicolae Bănicioiu, şi managerii de spital care nu au trimis răniţii la timp în spitale care ar fi putut să-i salveze scapă de acuzaţii. Revoltate, rudele victimelor sunt hotărâte să îşi ceară dreptatea la CEDO.

Dosarul „Colectiv 2” clasat după 9 ani

Procurorii au invocat în ordonanţa de clasare a dosarului „Colectiv 2” că faptele de abuz şi neglijenţă în serviciu semnalate nu erau prevăzute în legea penală. Concret, în 2015, autorităţile din România nu ar fi fost obligate de nicio lege să asigure transferul pacienţilor cu arsuri grave la spitale din străinătate, indiferent de condiţii.

Citește și: Accident pe Drumul Expres Craiova-Pitești! Un bărbat de 45 de ani a murit

Procurorii Parchetului General mai precizează în ordonanţa de clasare că Mecanismul European de Protecţie Civilă nu ar fi putut să ofere nimic în plus faţă de România pentru pacienţii care au murit în urma infecţiilor din spitale.  Rudele victimelor au primit vestea cu dezamăgire şi resping argumentele din ordonanţa de clasare. Ei spun că autorităţile nu au depus eforturile necesare pentru ca victimele să fie transferate în timp util la unităţi medicale din străinătate pentru a primi îngrijiri de specialitate întrucât în ţara noastră nu existau condiţiile necesare. Rudele iau în calcul să apeleze la CEDO.

65 de tineri şi-au pierdut viaţa pe 30 octombrie 2015 în incinta clubului Colectiv situat în sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity din cauza artificiilor care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic folosit la antifonare.

Citește și: Agresiv în trafic. A dat cu pumnul în parbriz și…a plătit

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită