Se apropie de finalizare prima parte a lucrărilor la Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, contând pentru proiectul „Reabilitare strada Negru Vodă şi strada Republicii, de la intersecţia cu strada Poenaru Bordea până la intersecţia cu strada Petre Zamfirescu”, viceprimarul Adrian Vlădău anunțând faptul că executantul va părăsi șantierul în circa două săptămâni.
Scrie în expertiză: pe bulevard circulă doar vehiculele de intervenție și aprovizionare
Se intervine deja de mai mult de o jumătate de lună la capătul nordic al bulevardului, restul de executat constând în amenajarea unei intersecții. Închiderea activității ridică problema modului în care se va permite circulația rutieră pe cele două străzi de pe ambele părți ale zonei pietonale centrale, mai ales că traficul pe celelalte căi rutiere centrale din Câmpulung este infernal, chiar și în perioadă de concedii.
O clarificare oficială a acestui subiect încă nu există, administrația locală precizând de-a lungul timpului că bolarzii amplasați în capetele străzilor vor bloca circulația în anumite situații cum ar fi cele determinate de organizarea unor evenimente. Însă o precizare importantă se regăsește în raportul de expertiză tehnică întocmit la începutul acestui an pentru lucrările de pe bulevard, după ce Inspectoratul de Stat în Construcții condiționase reluarea activității sistate în urma controlului din noiembrie 2023 de expertizarea lucrărilor.
La pagina 16 a raportului de expertiză tehnică de calitate se indică faptul că, citez, ”în accepțiunea administratorului străzii (n.r. – municipalitatea câmpulungeană) funcțiunile carosabile vor fi accesate numai de autovehicule autorizate: de aprovizionare, de intervenție etc”.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Finalizare de bulevard pe ritm de muzică prezidenţială
Citește și Blocurile industriaşilor Badea şi Pănescu, respinse în Comisia de Urbanism a Primăriei Piteşti
0 Comentarii