Web Analytics
scris miercuri, 31.07.2024

Valentin Buhăcianu, atacant la FC Argeş: „Pot spune că avem tot ce ne trebuie să promovăm în Liga I”

Întrebat despre ultimele meciuri amicale, despre atmosfera din cadrul lotului, despre primul meci din noul campionat, cel cu Steaua București, dar și despre șansele la promovare, Valentin Buhăcianu, atacantul celor de la FC Argeș, ne-a declarat:

Valentin Buhăcianu, atacant la FC Argeş: „Pot spune că avem tot ce ne trebuie să promovăm în Liga I”

„În ceea ce privește victoria cu Turnu Măgurele și egalul cu CSM Slatina, pot spune că au fost niște jocuri bune, în care ne-am îndeplinit obiectivele. Au fost niște jocuri în care ne-am propus să atingem niște obiective pe care le-am îndeplinit și așteptăm cu nerăbdare să înceapă campionatul.
Atmosfera în cadrul lotului este una foarte bună, jucătorii nou transferați s-au integrat foarte bine, îi cunoșteam și a fost ușor pentru ei și pentru noi să ne adaptăm antrenamentelor și meciurilor amicale programate de antrenorul Nicolae Dică. Urmează să ne pregătim bine și să începem cu bine campionatul. Avem primul meci cu Steaua, un meci greu, un meci pe care abia îl așteptăm și pe care îl vom câștiga. Referitor la întrebarea ce șanse are în momentul acesta F.C. Argeş să promoveze direct în Liga I, pot spune că avem tot ce ne trebuie să promovăm. În ceea ce mă privește, eu am contract cu FC Argeș la fel ca anul trecut, pe un an de zile”.

Citește și FC Argeș a pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon

Citește și 10 medalii pentru sportivii de la CSM Pitești la Campionatul Național de Kaiac-canoe

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

FCSB, din nou campioană

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova,...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...