Web Analytics
scris joi, 25.07.2024

Româncă suspendată pentru dopaj înainte de Jocurile Olimpice

Atleta română Florentina Iuşco nu va putea concura la Jocurile Olimpice de la Paris. Tribunalul de Arbitraj Sportiv – TAS a confirmat, joi, parţial, un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping, după un test pozitiv al sportivei la o substanţă interzisă.

Româncă suspendată pentru dopaj înainte de Jocurile Olimpice

Florentina Iuşco, atleta care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei în luna aprilie a anului trecut.

Citește și: Un fost junior de la Dinamo a murit în urma unui accident cumplit. Abia împlinise 16 ani

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a sancţionat-o însă cu o mustrare şi fără perioadă de ineligibilitate pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijenţa ei, potrivit Agerpres. Cu toate acestea, după ce AMA/WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iuşco a eşuat în demonstrarea standardul necesar pentru a i se acorda statutul de ”nevinovat sau neglijenţă semnificativă”, şi i-a impus o suspendare de doi ani începând cu 1 februarie 2024. Prin suspendarea Florentinei Iuşco, atletismul românesc rămâne cu 12 sportivi la JO 2024, iar delegaţia României cu 106 sportivi.

Citește și: FRF, amendată de UEFA din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor la meciurile de la Euro 2024

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că suspendarea pentru dopaj a atletei Florentina Iuşco, în urma unei decizii a Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care îi interzice acesteia participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, aduce o umbră de tristeţe. „Absolut, aduce o umbră de tristeţe asupra evenimentului de azi (deschiderea Casei României la Paris, n. red.), dar nu ne putem abate de la regulament. Regulamentul este acelaşi pentru toată lumea indiferent de nume, cine încalcă regulile nu se suie în avionul pentru Jocurile Olimpice de la Paris”, a afirmat Covaliu. El a menţionat că instituţia pe care o conduce a fost înştiinţată oficial despre suspendarea primită de Iuşco.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...