Zece județe și Capitala au fost afectate de vremea extremă. Pompierii salvatori din județele aflate sub atenționarea de vreme extremă au intervenit, duminică, pentru limitarea și înlăturarea efectelor care să pună în pericol vieți și bunuri, a transmis IGSU. Astfel, pentru gestionarea cu eficiență a fenomenelor prognozate au fost activate grupele operative și București și zece județe: Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Cluj, Hunedoara, Ilfov, Iași, Satu Mare și Vrancea.
Potrivit unui comunicat al IGSU, ”în contextul fenomenelor hidrometeorologice, în intervalul orar 07.00 – 21.00, s-au înregistrat efecte în 17 localități din 10 județe: Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Cluj, Hunedoara, Ilfov, Iași, Satu Mare, Vrancea și municipiul București. Pompierii au intervenit în sprijinul populației pentru evacuarea apei din 5 case și 4 curți, precum și pentru degajarea a 20 copaci prăbușiți. În urma acestor efecte, 7 autoturisme au fost avariate”. Potrivit unui grup de InfoTrafic de pe o rețea socială, în București, un copac a căzut pe Șoșeaua Kiseleff, vis a-vis de Muzeul Antipa.
Citește și: Bărbat de 59 de ani, mort pe munte, după ce i s-a făcut rău
Potrivit sursei menționate, o situație deosebită s-a produs în localitatea Nucșoara din județul Argeș, unde un drum forestier s-a surpat. ”Din această cauză, 2 autoturisme cu 4 persoane au rămas blocate. În scurt timp, drumul a fost deblocat și cele 2 autoturisme au putut continua deplasarea. Cele 4 persoane nu au avut probleme medicale”, au mai transmis IGSU, care a precizat că ”în urma manifestării efectelor vremii nefavorabile nu au fost persoane rănite”.
Citește și: Cazul homosexualului pedofil Kristof Lajos: Din cauza lui, Asistența Socială luase copilul de la familie
0 Comentarii