Web Analytics
scris joi, 18.07.2024

Semnal editorial! Ovidiu E. Moţ, un nou roman

Semnalăm, în acest colț de pagină, apariția unui nou roman al istoricului piteștean Ovidiu E. Moț (din păcate, nu putem semnala orice carte dacă nu o primim la redacție, aviz autorilor!). E vorba de „Ecaterina și bibliomanul”.

Semnal editorial! Ovidiu E. Moţ, un nou roman

În acest roman este vorba de un aspect al Sophiei (motivul Sf. Mucenițe Ecaterina). Timpul acțiunii e fixat pe eclipsa totală de Soare din 11 august 1999, iar timpul desfășurării acțiunii e din anii 90 ai secolului trecut, cu inserții în trecut. Avem o Sfântă a zilelor noastre, pusă în situații diverse.
Iată un citat revelator, din capitolul 9, „Stigmatele” (pentru a ne convinge de stilul original al scriitorului): „Magdala născuse fii și fice. Îi purtase la sân, în înțărcase, îi gonise. A venit rândul lui Miriam. Miriam a rătăcit în căutare de mire. Nimerea greșit întotdeauna. Era ca un făcut. Mirii tâlhari, împreună cu tâlharii ce nu fuseseră încă socotiți miri, terfeliți în nădejde, s-au înhăitat și au ridicat pietre. Pietrele păreau ușurele, Miriam o ușuratică. În taină se știau robii judecății, executorii sentinței. Și a apărut, din pământ din iarbă verde, învățătorul…”

Așteptăm ca măcar la toamnă (acum e greu de scos publicul din casă), Ovidiu E. Moț să-și lanseze acest roman la Pitești, ca și pe celelalte două cărți apărute anul acesta. Nu de alta, dar e un scriitor original, unul care-și utilizează experiența de istoric pentru a crea personaje credibile puse în situații incredibile.

Citește și Cum să publici gratuit în România?

Citește și Preotul-general Gheorghe I. Barbu, profesor la Seminarul de la Curtea de Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...