Doi români, de 48 și 49 de ani, au fost condamnați la 4 ani de închisoare în Italia după ce au fost acuzați de procurori că au înființat o fabrică clandestină de țigări, potrivit G4Media.
Judecătorii Casei de Casație din Italia au respins recursurile celor doi, considerați responsabili de contrabandă cu țigări din provincia Brescia către țările din Europa de Est, anunță Corriere della Sera.
Citește și Bazinul Olimpic Pitești, închis în perioada 20-21 iulie
”Structura avea drept scop achiziționarea de tutun brut, prelucrarea acestuia până la
producția de țigări, care erau apoi transportate în țările din Europa de Est, unde erau vândute pe piața contrabandei”, spun procurorii.
Garda Financiară din Italia a confiscat în în 2020 57.450 de kilograme de tutun.
În hotărârea Curții de Casație, reiese că „fondurile pentru plata tutunului proveneau din conturi curente din Slovacia și Ungaria”.
Pe lângă fabricile din Italia pentru fabricarea țigaretelor și depozitele din Ungaria, de unde se livrau produsele din tutun, structura dispunea de mai multe societăți înființate special pentru a efectua operațiunile economice necesare vânzării tutunului și pentru a gestiona încasările din afacere, scriu jurnaliștii italieni.
0 Comentarii