Web Analytics
scris sâmbătă, 13.07.2024

Restricții de circulație în Argeș, sâmbătă și duminică

CNAIR informează șoferii că în acest sfârșit de săptămână vor fi restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale. Măsura este impusă din cauza temperaturilor extreme (38 – 39 grade Celsius) – cod roșu de caniculă pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova.

Restricții de circulație în Argeș, sâmbătă și duminică

Astfel, potrivit noilor avertizări meteorologice emise de către ANM, în perioada 13 – 14 iulie (sâmbătă și duminică), intervalul orar 10:00 – 20:00, autovehiculele cu MTMA ≥7,5 t nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș – Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galați și Brăila.

Citește și Caniculă în Argeș. Prefectul: „Vă rog să acordați atenție și animalelor de companie”

Exceptate de la aceste restricții sunt: transporturile de persoane, de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturi funerare, transporturi poștale, transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi pentru distribuire de carburanți, transporturi de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole, transporturi produse provenite din exploatări agricole, transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate atât utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și de pe site: http://www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și de pe pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...