Vă relatam marți, 9 iulie, că polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor fac cercetări într-o cauză penală privind mai multe infracțiuni: furt, înșelăciune, falsificarea de monede și punerea în circulație de valori falsificate.
Citește și: Contrabandistul de țigări din Budeasa – la judecată. Sechestru pe avere
Ei bine, în urma percheziției efectuate în Pitești la locuința suspectului, un bărbat în vârstă de 41 de ani, precum și a audierii acestuia de câtre procurorul de caz, s-au luat măsurile pe care mulți le anticipau ținând cont de gravitatea faptelor.
Așadar, în cursul aceleiași zile, marți, 9 iulie, după administrarea probatoriului, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au dispus reținerea bărbatului în cauză, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Citește și: Argeș. I-a smuls concubinei telefonul mobil și a încălcat ordinul de protecție. A ajuns după gratii
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, cel acuzat a fost prezentat apoi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața magistraților Judecătoriei Pitești, care au dispus în cazul său măsura arestului preventiv timp de 30 de zile.
Citește și: Argeș. Era să moară mâncând un măr! Paramedicii l-au salvat de la sufocare
Vă reamintim că în perioada martie – iunie 2024, bărbatul ar fi sustras din locuința concubinei sale 5.700 de euro, înlocuind această sumă cu bancnote contrafăcute, dar și aproximativ 20 de grame de bijuterii din aur – conform sursei citate,
Ulterior, persoana vătămată ar fi încercat să depună banii la o unitate bancară și astfel funcționarul bancar ar fi constatat că bancnotele sunt false.
0 Comentarii