Web Analytics
scris joi, 08.12.2016

Viaţă perfectă? Poate pe Facebook!

Cu acest titlu provocator a debutat, săptămâna trecută, la Biblioteca Județeană Argeș, Ana Neacșu. Cartea, publicată la Editura „Coresi” și lansată, în premieră absolută, la Târgul „Gaudeamus”, are o istorie simpatică. A fost scrisă noaptea, pe telefonul mobil. Numără 90 de pagini. Ar fi putut fi mai multe, a renunțat, însă, la pasaje întregi, tocmai pentru că, scriind-o pe mobil, a avut senzația că va ieși mult prea stufoasă și, prin urmare, greu de citit.
Anei Neacșu i-a reușit o carte modernă – un pic de dezvoltare personală, alt pic de jurnal de mămică și de familie, mai mulți stropi de amintire și de reculegere, dăruiți tatălui, care o privește astăzi din alt cer, și mamei, rămase acasă, de veghe poveștilor din copilărie și gospodăriei părintești. De-a lungul celor 20 de capitole, Ana nu face altceva decât să se descopere, plină de entuziasm. Să se descopere în fața celor asemenea ei și să afle, ordonându-și emoțiile în fraze, adevăruri noi, care așteptau să fie activate, să-i împrospăteze existența.
Lansarea volumului i-a prilejuit autoarei debutante reîntâlnirea cu profesoara de la Facultatea de Jurnalism, Georgiana Drăghici, și cu alte tinere și superbe femei, mame și soții, preocupate să-și regândească autonomia și farmecul personal.
Denisa Popescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...