Web Analytics
scris miercuri, 10.07.2024

Bani în plus pentru absolvenții de liceu

Absolvenții de liceu sau de facultate pot obține indemnizația de șomaj timp de șase luni. Potrivit Legii nr. 76/2002, tinerii din România care termină studiile liceale, postliceale ori universitare și nu-și găsesc un loc de muncă în cel mult 60 de zile de la finalizarea studiilor sunt ajutați de stat timp de șase luni.

Bani în plus pentru absolvenții de liceu

Citește și: Localitățile din România în care apa a fost raționalizată

În categoria potențialilor șomeri sunt incluse și persoanele care au absolvit instituții de învățământ sau școli speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se angajeze.

„Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii”, se arată în articolul 82 din Legea nr. 76/2002.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită