Un cunoscut fost procuror ieșean a stabilit un adevărat record de alcoolemie la volan. Probleme de familie l-au făcut să bea pentru a-și îneca amarul. A fost prins însă nu pentru că ar fi provocat vreun incident în trafic, ci pentru că conducea prea lent.
În seara din 22 august 2020, un echipaj al Secției 2 Poliție Urbană a fost sesizat cu privire la un autoturism Audi A4 care urca încet Copoul, în Iași, atât de încet, încât încurca traficul. Șoferul a fost identificat în persoana lui Valentin Iordan, fost procuror-șef al Parchetului de pe lângă Tribunal. A coborât singur din mașină, dar cu greutate și cu probleme de echilibru. A fost testat cu aparatul Dräger, rezultând o concentrație a alcoolului de 1,88‰ în aerul expirat. Analizele de sânge au stabilit o alcoolemie de 4,05‰ în sânge, iar alcoolemia teoretică în momentul opririi a fost calculată retroactiv la 4,19‰.
Citește și: Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu?
Audiat ca suspect de foștii săi colegi, Iordan a povestit că, în după-amiaza respectivă, avusese o discuție tensionată cu iubita sa, legată de faptul că nu reușeau să aibă un copil. Bărbatul unde urma să se întâlnească la un restaurant cu un medic specializat în fertilizări in vitro. Acesta nu s-a mai prezentat. În așteptare, fostul procuror băuse pe parcursul unei ore 400 ml de pălincă de și o bere. A precizat că în momentul în care s-a urcat la volan era perfect lucid, nu se clătina și nu se bâlbâia. Știindu-se băut, preferase să conducă încet, scrie ziaruldeiasi.ro. Iordan a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, riscând o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la cinci ani.
Ce decizie au luat judecătorii în cazul fostului procuror
În cazul șoferilor aflați la prima abatere, judecătorii tind să aplice pedepse orientate spre minimul de un an de închisoare. Alcoolemia enormă prezentată de fostul procuror i-a făcut să se orienteze mai degrabă spre medie, dispunând o pedeapsă de un an și 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Pe parcursul acestuia, Iordan va trebui să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice sau a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială. De asemenea, timp de doi ani, dreptul de a conduce i-a fost suspendat. Sentința Judecătoriei a fost contestată atât de inculpat, cât și de procurori, procesul urmând să se reia în fața Curții de Apel în septembrie.
Citește și: Top 3 voturi la Primăria Câmpulung, la fel cu Top 3 la case şi apartamente
0 Comentarii