De luni bune, despre Arpechim nu mai vorbește nimeni, nici despre o eventuală salvare a ceea ce mai poate fi salvat, nici măcar despre raderea sa de pe suprafața Pământului. Singurul care mai speră și care se mai preocupă de soarta combinatului piteștean, fie prin memorii științifice sau tehnice trimise autorităților, fie prin intervenții publice, este fostul director al combinatului, inginerul Mihai Georgescu.
„Nu mai am, din păcate, nici un semnal de la nimeni. Am trimis încă din 8 august un memoriu și o documentație realizată la nivel academic autorităților, Guvernului, primului ministru, președintelui dar nu am primit nimic, nici un răspuns. Nimic. Acum fiind campanie electorală vă dați seama că nici atât nu vom primi dar, cu siguranță, vom relua aceste demersuri și către noua putere politică și noua administrație care se vor instala după aceste alegeri. Am arătat în acea documentație că dacă s-ar reporni tot ce se mai poate reporni la Pitești, Petrochimie plus Rafinărie, Arpechim încă ar putea asigura, împreună cu industria sa orizontală, 20.000 de locuri de muncă. Încă se mai pot relua aici procese de producție pentru produse pe care acum România le importă de la polietilenă și mase plastice până la bitum, pentru că aici se făcea cel mai bun bitum din România, și combustibili. Noi am prezentat două variante, una cu Petrochimia cumpărând materie primă și Rafinăria oprită și cealaltă cu amândouă funcționând și Rafinăria producând materie primă pentru Petrochimie care la rândul ei ar produce pentru Oltchim. E adevărat că prima variantă e mai ieftină la repornire dar a doua este mai ieftină și mai eficientă pe termen mediu și lung deoarece ar însemna prețuri de cost la materia primă mult mai mici. Noi, cei care am făcut aceste studii, eu personal, încă mai sperăm că totuși această platformă integrată de la Pitești va fi regândită ca perspectivă și se va găsi soluția readucerii ei în producție”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș Mihai Georgescu, fost director general al Combinatului Petrochimic Arpechim Pitești.
Florin Silvestru
0 Comentarii