Web Analytics

articol scris joi, 04 iulie 2024

Bătălia pentru teatru

Nu sunt milioane de români care să se uite la un meci al României la Campionatul European, nici 92.000 de români care să cumpere, de pe tot continentul, bilete la doar trei meciuri. Istoria ne interesează mai puțin, dar, culmea, tocmai istoria ne unește. Dovadă imnul cântat pe stadioane, pe terase.

Arhivele orașului Pitești încă nu sunt puse în valoare. Ne interesează partea culturală. Astfel, parcă fără să vrem, văzând câte inexactități apar în spațiul public, revenim asupra vieții teatrale piteștene. Avem în față un documeht nou, de la Arh. St. Argeş, fond Primăria oraş Piteşti, dosarul 16/ 1886-1887, f. 5, orig.
Astfel, la 16 aprilie 1886, artistul Teodor Popescu, director al unei trupe de teatru locale, cere sprijin material Primăriei orașului Pitești.

„Domnule Primar,
Subsemnatul artist şi director al trupei române teatrale din acest oraş, propunându-și a întreţine o stagiune teatrală de două luni şi jumătate, pentru care scop societatea locală a format un abonament, dar care abonament fiind foarte mic, neacoperind nici chiar cheltuielile serale, fără a conta bugetul artistic care în total cu cheltuielile serale este de 4600 fr. pe lună, ceea ce pentru timpul duratei acestei stagiuni se urcă la suma de 11.800 fr., pe când abonamentul ce s-a subscris pentru întreaga stagiune nu este decât de 1800 fr., cu care nu se acoperă nici a cincea parte din buget, subsemnatul vine a vă ruga, domnule primar, şi domnilor membri, a lua în consideraţie sacrificiul cu care se întreţine o trupă teatrală, căci precum biserica este locul său de unde se adapă şi se hrăneşte sufletul său, unde tot omul învaţă datoriile ce are către dumnezeire şi cum tot astfel teatrul este oglinda vie a societăţii în a cărei reflecţie se vede biciuindu-se şi descriindu-se cu culorile cele mai vii negrele viciuri ale societăţii, precum şi faptele mărețe ce încunună viaţa omului ce cu sfinţenie şi-a îndeplinit datoria. Întotdeauna, şi în toate ţările civilizate teatrul a fost susţinut şi considerat ca cea mai înaltă şcoală a societăţii şi nimeni nu poate tăgădui că această nobilă instituţie a adus cele mai mari servicii omenirii.

Bazat dar pe nobilele simţăminte patriotice ce desigur vă animează pe toţi, viu respectuos a vă ruga, domnule primar şi d-lor membri, a întinde o mână de susţinere şi a ţine cont de sacrificiile ce subsemnatul şi-a impus fiind responsabil de existenţa a 17 persoane, acordându-i o subvenție ce veţi crede de cuviinţă spre a uşura oarecum dificila poziţie, pentru care şi subsemnatul la rândul său oferă o reprezentaţie în folosul săracilor acestei branşe.
Binevoiţi, vă rog, domnule primar şi domnilor membri, a primi cu această ocazie asigurarea de cea mai distinsă consideraţie şi de cel mai viu respect ce-mi inspiraţi.

Teodor Popescu, artist şi director
1886 aprilie 16
D-sale domnului primar al urbei Piteşti”

Vai, chiar nu știm ce s-a ales de această cerere, în arhive nu e și răspunsul! Cert e că piteștenii își doreau teatru și că era potențial artistic!

Citește și Expoziţia unui preot argeşean la Londra!

Citește și Inedit. O scrisoare a pictorului Ion Gh. Vrăneanţu către Petru Comarnescu

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au început pregătirile pentrul Târgul de Crăciun din Pitești

Joi, 5 noiembrie 2026, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun; aceștia au […] Citește!

Moaștele Sfântului Nectarie ajung la Mioveni în perioada 17-20 noiembrie

În perioada 17–20 noiembrie, credincioșii din Mioveni și din împrejurimi se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele […] Citește!

Duatlonul Regal Invictus revine la Curtea de Argeș! Când are loc evenimentul sportiv

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Curtea de Argeș va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Duatlonului Regal Invictus, evenimentul sportiv dedicat […] Citește!

„Safari cu urşi pe Transfăgărăşan”, ultima fiţă de pachete turistice care inundă internetul

De la 400 de lei, la 677 de ron sau 221 dolari de adult, tot mai multe anunțuri cu o […] Citește!

Via Dominorum, drumul care va uni Târgovişte, Câmpulung şi Curtea de Argeş prinde contur

Trei orașe care au scris pagini importante din istoria Țării Românești vor fi conectate printr-un traseu turistic de aproximativ 120 […] Citește!

Punct final în procesul pentru un proiect cu probleme! Câmpulungul este bun de plată

Din puhoiul de litigii având ca obiect contestarea unor decizii ale autorităților din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care […] Citește!

Guvernul păstrează tarifele reglementate la gaze până pe 31 martie 2027. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru energie

Românii vor beneficia în continuare de reglementarea tarifelor la gazele naturale până la 31 martie 2027, a anunțat premierul Luca […] Citește!

Colet cu peste 5 kilograme de canabis, trimis din Spania în România. Doi bărbați din Baia Mare, arestați preventiv

Un colet expediat din Spania prin intermediul unei firme de curierat a dus la descoperirea unei presupuse operațiuni de trafic […] Citește!

Ceață densă și vizibilitate sub 50 de metri în trei județe, în această dimineață. Drumurile pe care circulația este închisă

Șoferii care pornesc la drum vineri dimineață, 6 noiembrie 2026, trebuie să circule cu prudență, după ce ceața densă a […] Citește!

Ajutor pentru chirie și transport redus pentru tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei. Ce prevede proiectul de lege

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care au venituri salariale nete de cel mult 4.000 de lei […] Citește!

Droguri descoperite în locuința unui medic anestezist. Doctorul a fost de gardă la ATI, în ciuda anchetei

Un medic anestezist în vârstă de 33 de ani, care lucrează la spitalele din Slobozia și Oltenița, a efectuat o […] Citește!

O nouă alertă cu bombă la Otopeni. Aeronavă KLM, verificată după o amenințare

Aeroportul Internațional Henri Coandă din București a fost vizat de două noi amenințări cu bombă joi seară, 5 noiembrie, potrivit […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete