Web Analytics
scris luni, 01.07.2024

Întrecere auto neautorizată pe Lerești-Voina. „Furios și iute”, varianta de Muscel

Polițiștii Secției Rurale Valea Mare Pravăț s-au sesizat din oficiu ca urmare a informațiilor referitoare la o întrecere neautorizată între două autoturisme, pe ruta Lerești – Voina.

Întrecere auto neautorizată pe Lerești-Voina. „Furios și iute”, varianta de Muscel

Citește și: O mașină a fost acroșată de tren la Merișani

Pe scurt, în acest caz este luată în calcul săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, sub forma participării în calitatea de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice, conform art. 339 alin.2 din Codul Penal.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în ziua de miercuri, 26 iunie, în jurul orei 19, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Valea Mare Pravăț, și un alt tânăr de 25 de ani, din Albeștii de Muscel, s-ar fi întrecut cu două autoturisme, pe DJ 734, pe tronsonul Lerești – Voina. Se credeau, probabil, în seria „Spyder – fast & furious” (furios și iute)…

În urma cercetărilor, în cazul celor doi a fost luată măsura complementară de reținere a permiselor de conducere.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...