Web Analytics
scris luni, 24.06.2024

BNR lansează în circuitul numismatic o monedă cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Călinescu

Banca Naţională a României (BNR) va lansa luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Călinescu, transmite Agerpres.

BNR lansează în circuitul numismatic o monedă cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Călinescu

Citește și Asociaţia „Tales of Angels”, invitată la Ziua Republicii Italia

Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei prezintă o parte din clădirea Academiei Române din Bucureşti al cărui membru titular a fost, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2024”. Reversul monedei redă portretul, semnătura, numele lui George Călinescu şi anii între care a trăit acesta „1899 – 1965”.

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 500,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate. Monedele din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Călinescu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită