Web Analytics
scris vineri, 14.06.2024

Natură moartă cu fete în ii la standul Romsilva de la expoziția cinegetică Game-Fair din Franța

Natură moartă cu fete în ii la standul Romsilva de la expoziția cinegetică Game-Fair din Franța

Regia Națională a Padurilor-Romsilva, participă, in aceste zile, cu un stand, la prestigioasa expoziție cinegetică „Game Fair” care are loc în localitatea franceză Lamotte-Beuvron, între 14-16 iunie 2024.

Conform Romsilva, standul este unul spectaculos, care pune în valoare bogățiile naturale ale țării noastre, cu accent pe fauna diversă a României.

Pe structurile de lemn sunt expuse trofee mondiale și naționale, iar în centrul standului, pe două ecrane mari, rulează imagini cu diferite zone și fauna bogată a României. De asemenea, în standul național sunt expuse exemplare naturalizate din fauna României, furnizate de Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”.

Citește și Mândri de ele! Cine sunt câștigătoarele olimpiadei județene de meșteșuguri

Pentru a însufleți puțin natura, evident, moartă, reprezentată de trofeele cu care se mândresc vânătorii, Romsilva a dus în Franța și câteva fete îmbrăcate în ii și pantaloni.

Expoziția ”Game Fair”, cea mai importantă din domeniul cinegeticii și al naturii din Franța, este organizată anual, începând cu anul 1981, în localitatea Lamotte-Beuvron, în Parc Equestre. Expoziția este împărțită în ”sate” tematice, care le permit vizitatorilor, dar și experților, să interacționeze direct cu numeroșii expozanți din diferite țări.


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...