A trecut un an şi jumătate de când zeci de mii de musceleni au rămas fără apă potabilă, iar alimentarea de rezervă nu este finalizată! În martie 2015, o avarie cu replică a lăsat Câmpulungul şi mai multe comune pe uscat timp de mai multe zile, iar gravitatea incidentului l-a determinat pe însuşi prefectul de atunci să se implice în rezolvarea problemei. După analizarea cazului în cadrul unei comisii mixte, Prefectura a dispus luarea mai multor măsuri, iar urgenţa era constituită de identificarea, amenajarea şi punerea în funcţiune a unei surse de rezervă de alimentare cu apă. Deloc incredibil, ci în nota obişnuită a delăsării autorităţilor locale, nici acum nu este funcţională o asemenea rezervă, deşi termenul acordat de prefect a fost depăşit cu mai mult de un an. Există, într-adevăr, o investiţie aproape finalizată, însă producerea unei noi avarii la conducta de alimentare cu apă nu poate fi acoperită deocamdată.
Dacă primarul Liviu Ţâroiu se va gândi că este spre binele muscelenilor să devină funcţională sursa de rezervă, problema îşi va găsi o rezolvare parţială şi de scurtă durată. Alimentarea de rezervă susţine doar o treime din necesarul Câmpulungului, iar societatea furnizoare, Edilul CGA, deserveşte şi alte cinci comune limitrofe. În asemenea condiţii, soluţia constă în realizarea unei investiţii masive care să aibă ca rezultat înlocuirea completă a magistralei de aducţiune, conductele folosite acum având o vechime de peste trei decenii. Cum fondurile locale nu pot suporta o asemenea lucrare, speranţa se leagă de accesarea fondurilor europene, însă există un impediment şi în calea îndeplinirii acestui scop.
Văsîi vrea să vândă, Consiliul Local visează
Edilul CGA SA, operatorul de apă din Muscel, este o societate comercială deţinută de Consiliul Local Câmpulung (69%) şi Financiar Urban Piteşti (31%). Nefiind deţinută în totalitate de autoritatea locală, societatea nu poate accesa fonduri europene, astfel că se impune întregirea capitalului social al Consiliului Local până la 100%. O acţiune care putea fi efectuată încă din anul 2014, atunci când patronul firmei din Piteşti, Gheorghe Văsîi, şi-a anunţat intenţia de a scăpa de acţiunile deţinute la Edilul. Nu s-a vrut, însă, în special de teamă că preţul pachetului de 31% va fi mai mare decât cel al vânzării efectuate în 2007. Atunci, în urmă cu nouă ani, Financiar Urban a fost cooptată în acţionariatul de la Edilul prin cesionarea unui număr de de 2.830.068 acţiuni, manevra scăpând societatea câmpulungeană de executarea silită impusă de Finanţe pentru recuperarea unui debit. Preţul acţiunilor a fost de circa un milion de dolari (la cursul valutar din acea vreme), milion pe care Gigi Văsîi îl vrea înapoi pentru pachetul de acţiuni deţinut la Edilul. Numai că valoarea în lei este mai mare acum, iar autorităţile locale din Câmpulung se tem să nu ajungă la DNA pentru o tranzacţie din care bugetul local iese în pierdere. C.I.B.



























0 Comentarii