Un eveniment rutier a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 12 iulie, în municipiul Pitești. Este vorba despre un accident produs pe bulevardul I.C. Brătianu, în care au fost implicate trei autoturisme.
Citește și: Pitești. Trafic rutier îngreunat în zona noului mall Leroy Merlin
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu două echipaje, împreună cu o ambulanță a serviciului județean de profil (SAJ).
Potrivit celor de la ISU Argeș, la sosirea pompierilor într-una dintre mașini se afla o femeie care nu se putea evacua singură. A fost extrasă de urgență și predată echipajului SAJ pentru îngrijiri medicale.
De fapt, echipajul medical a monitorizat două persoane, care sunt conștiente, cooperante. Persoana blocată în autoturism era pasager – e o femeie cu vârsta de aproximativ 73 de ani. Celălat rănit este un bărbat.
În urma evaluării, ambele persoane au refuzat să fie transportate la spital. Rămâne ca polițiștii să finalizeze cercetările în acest caz.
De notat și că în această dimineață, dar puțin mai devreme, un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs tot la Pitești, dar pe strada Lânăriei. O persoană rănită a primit îngrijiri medicale.
0 Comentarii