10 iunie 323 î.Hr: A murit, la vârsta de 32 de ani, Alexandru Macedon, conducătorul celui mai mare imperiu cucerit vreodată

În ziua de 10 iunie 323 î.Hr a murit, la vârsta de 32 de ani, Alexandru cel Mare; (n. 356 î.Hr.). 

Fiu al regelui  Filip al II- lea al Macedoniei, Alexandru (358-323 i.I.Ch.) a fost  unul dintre cei mai mari comandanți de osti ai lumii. Când Alexandru a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II-lea al Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lângă educația spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof al antichității, Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste cunoștințe din domeniul filozofiei, astronomiei, matematicii, artei, biologiei, geografiei și politicii.

Se povestește că micul prinț a reușit să îmblânzească un armăsar cu coama neagră, de proveniență grecească, vândut regelui de către un comerciant, pe care nu l-au putut călări nici cei mai puternici generali din armata lui Filip și nici regele însuși. Alexandru a exclamat: „Ce cal pierd (ei, suita lui Filip). Și numai pentru că ei nu știu să se poarte cu un cal”. Alexandru i-a cerut voie tatălui său să tragă de frâiele calului și descoperise frica calului față de umbra sa. L-a întors cu fața spre soare și l-a putut încăleca. De atunci, acest armăsar a devenit calul lui Alexandru, pe care l-a numit Bucefal („cap de bou”). Filip, tatăl lui Alexandru l-a cumpărat în 343 î.Hr. pentru o sumă echivalentă acum cu 20.000 lire sterline, iar în acel moment era atât de sălbatic încât nimeni nu-l putea încăleca. Descris ca provenind din cea mai bună linie de creștere thesaliană, Bucefal avea roba neagră și o stea albă în frunte și era mai mare în comparație cu ceilalți contemporani ai săi. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un ochi albastru.

Conform istoricilor, Alexandru era un băiat deosebit, având o frumusețe aproape feminină, și fiind exact opusul tatălui său Filip, care era o „brută care bea de stingea și era dur cu toți cei din jurul său”. Alexandru avea trăsături delicate; toate reprezentările lui rămase până astăzi confirmă acest lucru.

Aristotel și Alexandru Macedon

A cucerit Asia Mica, Egiptul  (unde a fondat  orasul Alexandria) si Persia, creând un imperiu vast, pana in India. Alexandru cel Mare (în greacă Μέγας Αλέξανδρος, Megas Alexandros, n. 20 iulie 356 î.Hr., Pella, Macedonia Antică – d. 10 iunie 323 î.Hr., Babilon, Macedonian Empire^⁠), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.

Ca întotdeauna în cazul morţii subite a unui suveran, s-a vorbit de otrăvire. Crima ar fi fost plănuită de Antipater, locotenentul lui Alexandru, şi înfăptuită de fiul acestuia, Iolaus, care era paharnicul regelui. Băutura mortală ar fi fost apa îngheţată luată din izvorul rîului Styx, din Arcadia.

Apa era pusă într-o copită de măgar, de cal sau catâr, căci orice alt vas din lut, fier sau bronz ar fi crăpat din pricina răcelii şi acidităţii apei. Ipoteza otrăvirii, acceptată de îndată de mama lui Alexandru, Olimpia, i-a oferit bătrânei regine, veşnic pusă pe represalii, un motiv de răzbunare. 

Citește și:

• Expoziţia unui preot argeşean la Londra!
• Elevă, discurs critic la absolvire: „Am dobândit doar cunoștințe, nu valori”
• Zilele Muzeului Goleşti, la aniversarea de 85 de ani a instituţiei

 Dar adevărul pare să fi fost altul. Clima caldă a Babilonului în pragul verii, mlaştinile care înconjurau oraşul, ţînţarii: existau toate condiţiile îmbolnăvirii de malarie. Alexandru delira deja când unul dintre generalii săi i-a pus întrebarea decisivă: cui îi lăsa imperiul? „Celui mai bun/puternic/vrednic/demn“, ar fi răspuns el. După alţii, răspunsul ar fi fost: „Celui mai puternic“ sau: „Celui mai vrednic“, şi, scoţându-şi inelul, l-a pus pe degetul lui Perdiccas. Se poate bănui cine a născocit acest scenariu.

Dar i se poate da crezare? Mărturiile oficiale atestă faptul că, începând cu 10 iunie, Alexandru, foarte slăbit, n-ar mai fi putut rosti cuvintele care i-au fost atribuite.